Îți punem această întrebare pentru că și noi de aici am început.
Cu toții am văzut și simțim schimbările climatice care se intensifică de la an la an. Planeta se încălzește mai rapid ca oricând din cauza cantității uriașe de gaze cu efect de seră eliberate în atmosferă de activitățile oamenilor, precum folosirea arderilor combustibililor fosili (cărbune, petrol și gaz), utilizarea autovehiculelor și tăierile de păduri. Cu toții suntem părtași la această problemă globală și cu toții vom fi afectați de aceste degradări provocate planetei noastre iar peste 100 de ani, dacă nu luăm măsuri, ne vom trezi cu o planetă neprielnică nouă. Depinde de noi, de comportamentul și de acțiunile noastre încotro ne vom îndrepta, astfel că dacă vom lua măsuri corespunzătoare ce să contribuie la combaterea schimbărilor climatice acestea cu siguranță pot a prevenii dezastrul spre care ne îndreptăm. Conform ultimului raport de evaluare IPCC, se poate afirma că în proporție de 95%, principala cauză a schimbrăilor climatice, o reprezintă activitățile umane. Așa că dacă omul a distrus parțial această planetă, tot el este în măsură să o vindece. Pentru că avem nevoie de rezultate în acest sens, UNUL nu este suficient ci TOȚI, împreună putem acționa rapid pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, până nu e prea târziu.
se vrea a fi o mișcare ecologistă, care:
Activitățile sunt diverse: de la informare, formare până la motivare și activități practice.
Aducem un omagiu Planetei Noastre și la finalul fiecărei ediții, sărbătorim Ziua Mediului cu un Marș al EcoSalvatorilor într-o Paradă a EcoPălăriilor.