DECEMBRIE – O LUNĂ DE POVESTE

DECEMBRIE – O LUNĂ DE POVESTE

Fiecare dintre noi trăieşte zi de zi câte o poveste.
În Decembrie însă, poveştile sunt parcă mai numeroase, mai frumoase, mai palpitante…pline de întâmplări amuzante sau haioase, de bucurie sau speranţă. Această lună, încărcată de magie, deschide în sufletele noastre o lume de basm în care emoţia şi împlinirea sunt eroii principali iar fiecare happy-end pătrunde în amintirele frumoase, se fixează şi ne încarcă cu un sentiment sublim. Este acea perioadă din an în care se aştern pe hârtie dorinţele, aspiraţiile sau obiectivele pentru noul an.
Ca în fiecare an, în Decembrie, echipa Fundaţiei Maria şi ai Radio Transilvania, se pregătesc de cea mai importantă poveste a lor, POVESTE DE CRĂCIUN. Sunt 13 ani de când împreună cu Teatrul de Nord, adunăm toţi copii instituţionalizaţi din judeţul Satu Mare la un spectacol fascinant, în care basmul prinde viaţă şi îi poartă pe micuţi printre personaje fantastice, aducându-l de fiecare dată în mijlocul lor pe acel moşuleţ, căruia toţi copii îşi destăinuie dorinţele lor. El ştie să distingă din multele dorinţe, una singură pentru fiecare, ce stă în puterea lui să o îndeplinească. Sprijinit de Crăciuniţe, Spiriduşi, Elfi şi alte ajutoare, Moşul cel Darnic se străduieşte ca şi de această dată, să pună în darurile mult aşteptate ceva, ce poate să surprindă şi să înveselească chipurile celor mici.
Pentru că pregătirile sunt în toi, am făcut invitaţiile şi au răspuns afirmativ, că vor veni la Povestea de Crăciun, 372 de copii instituţionalizaţi sau beneficiari ai ONG-urilor din oraş. Ne vom întâlni cu toţii, pe 13 decembrie, de la ora 11.30, la Teatrul de Nord Satu Mare unde am pregătit pentru ei ,,Fabula se referă şi la tine” şi întâlnirea cu Moş Crăciun.
Cum de la an la an, pachetele se arată mai frumoase, mai generoase…le mulţumim tuturor, celor ce au contruibuit şi au pus câte un pic în darurile celor mici. Au făcut echipă cu ajutoarele moşului: S.C. GALANT LEASING SRL; persoanele fizice autorizate ingineri topografi de la Oficiul de Cadastru; PUFULŢI ALINA, Maria Pintea Farcaş, Bartos Erzsebet, Aracs-Tamas Loredana, învăţătoarele Adriana Calai şi Mic Marinela de la Şcoala ,,Avram Iancu”; Grădiniţa ,,Dumbrava Minunată” cu toţi părinţii, copii,educatoarele şi directoarea, Nicoleta Gale.
Şi-au dedicat o parte din timpul lor şi au devenit din nou ajutoarele Moşului la POVESTE DE CRĂCIUN: Ovidiu şi Otilia Matioc, Monica şi Vavi Loga, Florinela Roşca, Felicia Stan, Mihaela Alessia, Adela Ola, Marinela Cadar, Mandi Modoc, Alina Mariana, Alexandrina Nistor şi actorii Teatrului de Nord Satu Mare împreună cu Ovidiu Caiţa, Director Artistic.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *